Økosystem // Ecosistem
Un ecosistem reprezintă simbioza dintre organisme vii și mediu în care acestea trăiesc. Se întâlnesc numeroase și diferite ecosisteme pe Terra. Ecosistemele sunt diferite ca și mărime. Unele ecosisteme sunt mici, ca spre exemplu un iaz. Alte ecosisteme sunt mari, ca spre exemplu: mlaștina, deșertul, lacul, marea și pădurea.
Factorii abiotici
Ceea ce nu este viu într-un ecosistem sunt factorii abiotici. Exemple de factori abiotici pot fi: vremea și clima, solul, lumina solară, conținutul de sare din sol, precum și alte substanțe chimice din mediu.
Factorii biotici
Ceea ce este viu în natură poartă numele de factori biotici. Animalele, plantele, insectele și microorganismele sunt exemple de factori biotici. Acestea sunt dependente atât de factorii biotici cât și de cei abiotici din ecosistem.
Organismele depind unele de altele
Într-un ecosistem organismele vii sunt dependente atât de factorii abiotici cât și de interacțiunea dintre ele pentru a supraviețui și a se forma. Plantele depind de ciuperci și de bacterii care descompun materialele organice în așa fel încât să apară pământ din nou. Plantele au nevoie de nutrienți din pământ pentru a crește. Unele animale trebuie să mănânce plante pentru a supraviețui. Unele animale sunt dependente de nutrienții pe care îi obțin prin a mânca alte animale. Ciupercile și bacteriile au nevoie de nutrienți din plante și animale moarte.
Producătorii
Unele organisme pot produce materiale organice din materiale neorganice. Acestea sunt numite producători. Producătorii generează de asemenea și energie în urma fotosintezei. Plantele și algele verzi sunt producători într-un ecosistem. Producătorii își pot produce singuri toți nutrienții de care au nevoie.
Consumatorii
Animalele nu își pot produce propria mâncare. Ele sunt dependente de a mânca plante sau alte animale. Un alt cuvânt pentru a mânca este a consuma. De aceea le numim consumatoare. A consuma înseamnă același lucru cu a utiliza. De aceea le numim pe aceste animale și utilizatori.
Organismele saprofite/ Descompunătorii
Saprofitele sunt organisme care trăiesc din a mânca animale moarte și plante. Bacteriile și ciupercile sunt exemple de saprofite. Saprofitele sunt importante într-un ecosistem pentru că ele descompun animale moarte și plante. De-a lungul acestui proces se eliberează nutrienți din organismele moarte. Astfel se creează pământ fertil pentru noile plante.
Alle bilder er hentet fra AdobeStock